S-a lansat campania „Diabetul nu este o joaca”

101

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a participat astazi la lansarea campaniei „Diabetul nu este o joacă”, organizată de Coaliția pentru Diabet Juvenil.

În cadrul evenimentului s-a subliniat necesitatea unui parteneriat cât mai strâns între autorități și asociațiile de pacienți pentru a identifica măsurile care pot duce la îmbunătățirea serviciilor medicale necesare pentru copiii cu diabet tip 1.

„Este impresionantă susținerea de care se bucură acest proiect prin prezența la acest eveniment a unui număr atât de mare de personalități. Acest lucru demonstrează că o cauză importantă, precum sănătatea copiilor noștri adună în jurul ei oameni valoroși, în încercarea de a găsi cele mai bune soluții pentru a oferi copiilor o viață mai bună.

Educația în sănătate, precum și politicile de sănătate orientate spre prevenția și depistarea precoce a diabetului la copii sunt esențiale, cu atât mai mult cu cât vorbim despre sănătatea copiilor noștri.

Fac un apel către medicii de familie să privească cu mare atenție către copiii pe care îi au în grijă, astfel încât, prin diagnosticarea precoce, să fie diminuate sau eliminate complicațiile pe care diabetul de tip 1 nedepistat la timp le poate provoca. Este important ca la fiecare control general al copilului, acestuia să-i fie verificată și glicemia, mai ales în cazul copiilor care au rude cu diabet”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.